S–a născut la data de 3 noiembrie 1924 în satul Răşina, comuna Ţicleni, jud. Gorj. Tatăl, George Beuran, învăţător şi publicist, care editează la Lipova săptămânalul „Tineretul Învăţătoresc” între anii 1935 – 1944; mama, Ioana (născută Gogonea). Urmează şcoala primară la Lipova ( 1931 –1935 ); gimnaziul ( 1935 – 1939) şi Liceul Comercial în aceeaşi localitate. Urmează apoi cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Lipova. Regimentul acestei şcoli militare participă la luptele împotriva armatei germane pentru eliberarea Văii Mureşului. Beuran Grigore a făcut parte din Detaşamentul de la Păuliş, care, luptând eroic, a dat sute de victime contabilizate la Războiul II Mondial. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept a universităţii din Cluj, pe care a absolvit–o cu succes. În perioada facultăţii a îndeplinit şi funcţia de pedagog la Liceul Sanitar din Cluj, iar după absolvire a fost profesor la Liceul Comercial din aceeaşi localitate. Este angajat apoi ca jurisconsult la Clinici; în acestă perioadă publică o serie de articole în gazetele locale, fapt ce-i determină pe cei de la revista „Tribuna” să–i propună să se angajeze în cadrul colectivului acestei reviste literare. Aici a funcţionat timp de 17 ani, după care trece la revista militară „Scutul Patriei”, unde lucrează până la pensionare.
Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.