Skip to content Skip to footer

Origini

Scurt istoric

Ţiclenii însumează teritoriul cuprins de fostele sate Ţicleni, Răşina, Tunşi şi Gura Lumezii. După ce a fost declarat oraş, satele au devenit cartiere, dar oamenii se numesc, în continuare, unii pe alţii ţiclenari, răşinari, tunşani, sau lumezani. Numele satelor vin din negura vremurilor, fără să fie cunoscută originea sigură a acestora. Ţicleni poate veni de la cuvântul ,, ţiclă ,, veche unealtă cu care se prindeau racii, iar meseriaşii care confecţionau ţiclele se numeau chiar ţicleni. Prinsul racilor era o îndeletnicire frecventă a localnicilor, padurile seculare de fagi şi stejari adăpostind văi umede prielnice acestor crustacee. De aici şi toponimul Racu, existent şi în Ţicleni şi în localităţile invecinate. Există, însă, mai multe cuvinte care ar fi putut da numele oraşului, de exemplu ,, ţiclău ,, , care înseamnă deal ascuţit , sau ţiclean sau ţiclete, o pasăre care trăieşte şi în prezent în aceste păduri. Despre Răşina se spune că este satul în care s-au aşezat răşinarii, ardeleni ce treceau la târgurile din sudul ţării să vândă răşină de brad (folosită pentru tămâie sau drept combustibil în care se înmuiau torţele) şi-şi lăsau aici familiile, zona fiind ferită de vânturi şi având un climat cu influenţe mediteraneene. Cu timpul, ei au renunţat la negoţul cu răşină, aceasta nemaifiind căutată şi s-au aşezat în actualul sat Răşina.

Cei mai mândrii oameni din Ţicleni sunt tunşanii, pentru că satul lor ar fi primul infiinţat. Denumirea vine de la călugării aduşi de la o mănăstire la o biserică de lemn, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai vechii clădiri din oraş. Ea era metoh măstiresc şi aici erau aduşi călugării ce călcau strâmb, să muncească, departe de fraţii lor, pentru a-şi ispăşi păcatele, iar pentru a fi diferenţiaţi de cei fără probleme aceştia nu mai erau lăsaţi să poarte plete, fiind tunşi, ca toată lumea să ştie că sunt pedepsiţi. Padurile bogate de pe dealuri i-au făcut să rămână aici şi pe rudarii care mergeau cu carele prin sate, să-şi vândâ produsele. Meşteri ai lemnului, ei s-au oprit să lucreze care, linguri, postăvi şi alte obiecte de uz casnic pentru localnici, dar, pînă la urmă, sau asezat în aceste locuri, făcăndu-şi case şi tot rostul.

Sari la conținut