Etnografie

Sfârșitul anului era marcat de + Nașterea Domnului (Crăciunul) și de alte sărbători importante: + Soborul Maicii Domnului, +  Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit, de la Tismana și + Sfântul Apostol, + Întâiul mucenic și Arhidiacon Ștefan.Se aduceau daruri diferite Divinității, se cânta și se juca. Era și este sărbătoare și veselie în viața localității și a fiecărei familii. Se folosea costumul schileresc. La noi, s-a remarcat, în confecționarea acestor costume, Luca Diaconu, din Tunși. Decembrie este  socotită prima lună de iarnă.

SFÂNTUL NICOLAE (6 decembrie).

Lăutarii colindau casele celor care îi chema Nicolae, le cântau și le urau de bine. Multe familii făceau praznic invitând vecinii, rudele și prietenii la mese de post și băuturi pe ales. Femeile se rugau pentru ajutor, iar fetele pentru noroc în viață și, mai ales, în dragoste. Toți oamenii se rugau pentru ajutor la boală și pentru vindecarea rănilor. MOȘ NICOLAE vestește primele zăpezi. Aduce daruri copii cuminți, iar pe cei neascultători se face că-i amenință cu nuiaua. Ajută pe războinici în luptă, pe văduve, pe orfani și pe cei neajutorați. Este o zi importantă pentru vrăji, pentru prognoza vremii și a rodului livezilor.

CALENDAR DIN FOI DE CEAPĂ

O ceapă se taie în două părți egale și se desfac 12 foi, numindu-se după lunile anului. În fiecare foaie se pune aceeași cantitate de sare pisată. Se așează în ordinea lunilor anului pe fereastră sau pe masă. În funcție de mărimea și cantitatea picăturilor de apă, se stabilesc lunile ploioase sau secetoase. Tinerii începeau repetițiile pentru colindele și stelele de Crăciun. În Postul Crăciunului se respectau regulile impuse de calendar pentru ca Dumnezeu să le ierte păcatele. Deși la Ignat (20 decembrie) se tăiau porcii și se pregăteau cele necesare, nu se gusta carnea până când se dădea de pomană în ziua Crăciunului. Pe spinarea porcului se făcea o tăietură în formă de cruce. Copiii erau iertați dacă ,,mai furau” câte-o bucată de șoric, de sub burta porcului. Din pielea porcului se făceau și opinci. După forma splinei, se prevedea cum va fi iarna. Dacă era lungă, și iarna era tot așa. Dacă era lată în urmă, iarna era grea, mai ales către sfârșitul ei.

POMUL DE CRĂCIUN

Era făcut în noaptea de Ajun, după ce adormeau copiii. Se foloseau copaci tineri, tufari. Mai târziu, numai brazi. Frumos împodobit cu hârtie colorată, globuri și beteală, adus numai de Moș Crăciun, este găsit de copii în dimineața cea mare. Cei mici mai cred și acum povestea. În ziua de Ajun, cu mulți ani în urmă, vecinul nostru, Ion Roșca, ne-a chemat, pe mine și pe Ion Oarfă, copii de șapte ani, în grădina lui, vecină cu a noastră, la un măr oarzăn. L-a amenințat cu securea rostind de trei ori: ,,Faci mere ori te tai?!”. A făcut o cruce pe coaja lui, ne-a cerut să-l luăm în brațe și ni l-a dat de pomană. Mama mi-a spus că a făcut așa pentru că, dorește să aibă mere pe lumea cealaltă . Mărul nu mai este, dar eu îi simt prezența și acum.

COLINDEȚII (PIȚĂRĂII)

Participau copiii, de când se țineau bine pe picioare, și chiar și vârstnicii. Se adunau pe centre. La Tunși, se organizează și acum în timpul serii, cu făclii și pocnitori. Eu am fost prima dată în colindeți, cu 80 de ani în urmă, când trecusem de patru ani. Un copil cu opinci în picioare, îmbrăcat în costum schilăresc, făcut de străbunica, și cu o căciulă dintr-o piele de miel, care îmi intrase mult pe cap. Îmi făcuse tata un ciumag de alun, înflorit cu motive populare, dar și cu câteva cruci. În Rășina, ca și acum, erau două sectoare, de la Rădoacă spre răsărit și celălalt spre apus. Copiii începeau să cânte dacă se depășea miezul zilei și la câteva porți, unde nu se dădeau colăcei. ,,Cine nu dă colindete să-i moară mâța-n unghete și cățeaua la perete”? Verișoarele mele u ajuns primele la poartă. Din cuptor venea un miros îmbietor. Două  femei scoteau colăceii și îi puneau într-o târnă (coș de nuiele mai mare). Fiind mai mic, mi s-a dat întâietate. M-au învățat ai mei să mulțumesc, să zic ,,bodaproste” și ,,la mulți ani!” după ce primeam colindetele. Una dintre verișoare mi-a șoptit să cer și pentru mama, și pentru tata, și pentru fratele mai mic. Mi-a dat femeia. Se mira și da din cap.

• Da” tu al cui ești, mă băiete? Dacă sunt mulți ca tine?…..
• Al lu” Nicolae Șofei.
• … Năzdrăvanul ăla te-a învățat! … Dau eu ochii cu el!…

Copiii râdeau în hohote. Mi-am dat seama că fusesem păcălit și am început să plâng. M-au liniștit verișoarele spunându-mi că așa se obișnuiește când se vine prima dată. Din când în când, alergând pe la porți, cântam și eu cu copiii. ,,Colindete dacă dai, sănătate o să ai!” În ultimul timp, în locul bicelor se foloseau instalații. Acum, petardele. După 1953, odată cu extracția țițeiului, la colindeți veneau și copii din alte părți, stabiliți la noi. Câțiva ne distrau cântând cât puteau de tare: ,,Cine nu dă colindeți să-i moară rața-n coteț și purceaua  pe dovleci!” Până veneau din colindeți, copiii nu mâncau, să fie norocoși, să găsească pui de păsări în vară.

COLINDUL CU STEAUA

Stelele se confecționau în gospodărie, se cumpărau de la bâlciuri sau de la cei care veneau prin sate. Câte patru băieți umblau în noaptea Ajunului cu steaua. Aceasta avea 12 colțuri, ca și toate lunile. Erau și stele cu 8 sau 4 colțuri. Steaua era confecționată din hârtie colorată. Se învârtea în jurul unui ax. Se cânta ,, STEAUA SUS RĂSARE”

         ..Steaua sus răsare ca o taină mare,

         Steaua luminează și adeverează.

         Steaua strălucește și lumii vestește

         Că astăzi curata, prea nevinovata,

         Fecioara Maria naște pe Mesia,

         În țara vestită, Vifleem numită.

         Magii, cum zăriră steaua, și porniră,

         Mergând după rază, pe Cristos să-l vază,

         Și dacă sosiră, îndată-l găsiră,

         La Dânsul intrară și i se-nchinară,

         Cu daruri gătite, lui Cristos menite,

         Luând fiecare bucurie mare,

         Care bucurie și aici să fie,

         De la tinerețe pân` la bătrânețe” (se repetă)

PLUGUȘORUL

Sinteză folclorică românească. Este o creație în exclusivitate românească ca și balada ,,Miorița”, obiceiul neîntâlnindu-se în tradiția altor popoare. Sărbătoarea Anului Nou este dominată de ,,Plugușor”. Reprezintă pentru agricultură ceea ce este ,,Miorița” pentru păstorit. Au fost publicate amândouă de Vasile Alecsandri în volumul ,,Poezii populare”. De-a lungul veacurilor, plugăritul a fost preocuparea de bază a țăranului român. ,,Plugușorul” semnifică trecerea de la Anul Vechi la cel nou într-o veșnică speranță de mai bine. Toate colindele sunt forme de urare și felicitare în pragul unui An Nou. Prezentăm variante ale ,.Plugușorului” folosite și la noi.

IA, SCULAȚI, BOIERI MARI!

,,Ia, sculați, boieri mari,
Florile dalbe,(bis)
Sculați, voi, români plugari,
Că vă vin colindători
Noaptea pe la cântători.

Și v-aduc un Dumnezeu
Să vă mântuie de rău;
Un Dumnezeu nou născut
Cu flori de crin învăscut.

Dumnezeu adevarat,
Soare-n raze luminat.
Sculați, sculați, boieri mari.
Sculați, voi, români plugari.

Ca pe cer s-a arătat
Un luceafăr de-mpărat,
Stea comată, strălucită,
Pentru fericiri menită.

Iată lumea că-nflorește,
Pământul că-ntinerește,
Cânt prin luncă turturele
La fereastră rândunele.

Și-un porumbel frumos, leit,
Dinspre apus a venit,
Floare dalbă a adus,
Și la căpătâi s-a pus.

El vă zice să trăiți
Întru mulți ani fericiți
Și ca pomii să-nfloriți
Și ca ei să-mbatrâniți.”

PLUGUȘORUL

,,Aho, aho, copii , argați
Stați puțin și nu mânati,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântu- mi ascutați:

S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu nume de Graur,cu șaua de aur,
Cu frâu de mătasă, cât vița de groasă,
Și- n scări el s-a ridicat,

Peste câmpuri s-a uitat
Ca s-aleagă un loc curat
De arat și semănat.
Și curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungiș și-n curmeziș.
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi,
Boi, bourei,în coadă codălbei,
În frunte țintăței.
Și când lucrul a sfârșit
Iată, mări, s-a pornit
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul d-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit.

Mânați, copii! Hii, Hii!
La luna, la săptămâna,
Își umplu cu apă mâna
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă,
Si de-i grâul răsărit,
Și de-i spicul aurit.

Era spic cât vrabia, era pai cât trestia!
Mânați măi: hăi, hăi!…”

PLUGUȘOR CU PATRU BOI

Mâine anul se-noiește,
Plugușorul se pornește
Și începe a brăzda,
Pe la case a umbla.

Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug.

Doamne, binecuvântează
Casa care o urează
Plugușor cu patru boi,
Plugușor mânat de noi.

Sus pe cer că stralucește
O stea mare ce vestește
Că se curmă de acum
Al nevoilor greu drum.

Asta-i steaua românească
A unirii și-a-nfrățirii,
Stea de viață, stea de spor,
Stea de bine-n viitor.

Dumnezeu care ne-ascultă

Ne întinde hrană multă,

Pe pământul ce-om avea

Grâu de aur ne va da.

Mânați, măi! Hăi, hăi!”

În seara Ajunului și a Crăciunului, la noi, urătorii umblau și cu alte colinde.

ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS

Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos
Lăudaţi şi cântaţi,
Şi vă bucuraţi!!

Mititel, înfăşăţel,
În scutec de bumbăcel,
Laudaţi şi cântaţi,
Şi vă bucuraţi!

Vântul bate, nu-l răzbate

Neaua ninge, nu-l atinge,

Laudaţi şi cântaţi,
Şi vă bucuraţi!

Şi de acum până-n vecie
Mila domnului să fie.
Laudaţi şi cântaţi,
Şi vă bucuraţi!

MOȘ CRĂCIUN CU PLETE DALBE

Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
Şi aduce daruri multe
La fetiţe şi băieţi

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Din bătrâni se povesteşte
Că-n toţi anii, negreşit,
Moş Crăciun pribeag soseşte
Niciodată n-a lipsit

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Moş Crăciune, Moș Crăciune
Încotro vrei s-o apuci?
Ţi-aş cânta Florile dalbe
De la noi să nu te duci!

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

DESCHIDE UȘA CREȘTINE

Deschide uşa, creştine,

Deschide uşa, creştine,

Că venim din nou la tine.

Că venim din nou la tine.

Drumu-i lung şi-am obosit,
De departe am venit. 

Și la Viflaim am fost,
Unde s-a născut Hristos.

Şi-am văzut şi pe-a Sa Mamă,
Pe care Maria-o cheamă.

Cum umbla din casă-n casă
Ca pe Fiul Sfânt să-L nască.

Umbla-n jos şi umbla-n sus
Ca să nască pe Iisus,

Umbla-n sus şi umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos.

Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Şi-acolo, pe fân, jos
S-a născut Domnul Hristos.

Cete de îngeri coboară
Staulul îl înconjoară.
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.

Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos,
Care cu puterea Sa
Mântui-va El lumea.

         La sfârșit de an, oamenii speră că anul ce vine este mai bun, plin de speranțe și împliniri.

         Copiii, de la cei mai mici, colindă, în Ajun și în ziua Crăciunului, cu sorcova, urând pentru bunătate, dărnicie și belșug.

SORCOVA

Sorcova, vesela,

Peste vară, primăvară,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,

Tare ca fierul, iute ca oţelul.
Tare ca piatra, iute ca săgeata.
Câte cuie sunt pe casă,

Atâția galbeni pe masă;

Câte frunze-s în frunzar

Atâți bani în buzunar.
La anul și la mulți ani!

BOBOTEAZA ( 6 ianuarie)

Se purifică apele de forțele răului, de război prin sfințire de către preoți folosindu-se crucea de argint și busuiocul. După slujbă, oamenii beau, ca și acum, aghiazmă (apă sfințită). Se făceau buchete de busuioc, legate cu fâșii de pânză în care se punea tămâie, în jurul unei lumânări mai mare. Se puneau picături de apă în toate camerele. Apa din anul trecut, nefolosită, se turna la rădăcină de  pom sau vie. La sărbători, se spune rugăciunea și se bea din apa sfințită. Tradiția spune că busuiocul s-ar fi păscut pe mormântul unei tinere fete, udat de lacrimile iubitului său, numit Busuioc. Și acum fetele mai poartă busuioc la brâu, în sân, în păr sau îl pun sub pernă pentru a avea noroc în dragoste. Este nelipsit în obiceiurile de naștere (prima scaldă), de căsătorie și înmormântare.

PRAZNICELE ȘI HRAMURILE BISERICEȘTI

SFÂNTUL GHEORGHE (23 aprilie)

Este sărbătorit la începutul primăverii când întreaga natură se trezește la viață. Biserica din sectorul Țicleni are hramul + Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. De asemenea, toți locuitorii din această parte a localității. În ziua respectivă, se organizează și serbare populară. La toți gospodarii se pun mese îmbelșugate. Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian. Fiu al unor părinți creștini, s-a născut în Capadochia. A îmbrățișat slujba armelor ajungând conducător de oaste în garda împăratului. În timpul prigoanei împotriva creștinilor, în anul 303, Gheorghe a declarat în fața împăratului și a întregii curți că este ucenic al lui Hristos. A fost schingiuit pentru a se lăpăda de credință. Refuzând categoric, i s-a tăiat capul în ziua de 23 aprilie. Într-o icoană, călare, înălțat în șa, Sfântul Gheorghe străpunge un balaur care urma să înghită o fată de împărat. Și țiclenarii puneau, în seara zilei de 22 aprilie, în porți ramuri verzi de fag, tei, mesteacăn sau alun. Tinerii se urcau pe dealuri și suflau în țevile de cazan să se alunge spiritele rele. Se rosteau vorbe ironice la adresa defectelor sătenilor, în special pentru fetele bătrâne sau nevestele care mai greșeau în dragoste. Așa se proceda și la lăsatul postului de Sfintele Paști. Se afumau vitele și grajdurile pentru a se înlătura muștele. Oamenii puneau la cămăși usturoi, pelin și leuștean. Umblau desculți prin grâu sau prin iarbă, să fie sănătoși. Vitele pășteau grâul pentru a se obține recolte bogate. În noaptea sărbătorii jucau flăcările comorilor. Rudarii făceau la Sfântul Gheorghe și la Ispas petrecerea Gurbanului (Gorbanului).

GURBANUL

Era organizat de comunitățile de rudari din Țicleni și Rășina. Juristul Ion M Ungureanu a publicat în revista noastră un articol din care reiese că rudarii s-au stabilit la noi începând cu 28 noiembrie 1888. Sunt gospodari de frunte. Și-au construit case impunătoare. Mulți dintre ei s-au remarcat încă de pe băncile școlii. Dețin funcții importante și se bucură de o binemeritată apreciere. Cine n-a auzit de formația muzicală Triton? Gurbanul, un obicei din vremuri străvechi, se organizează și în alte dăți, pentru a se învinge boli grele. Se stabilea un bărbat sau o femeie, cu mulți ani, curați la trup, pentru a prezenta rugăciunile. Comunitatea strălucea de curățenie. Mieii se sacrificau într-o poiană din apropierea pădurii. Se săpa o groapă în care se spălau măruntaiele.Acestea se băgau în interiorul mieilor cosându-se cu o nuia verde. Mielul era fript la proțap, rotindu-se mereu. După ce se frigea, carnea se stropea cu frunze de fag muiate în moare de sare. Carnea friptă se așeza pe trei mese rotunde. Se coceau în spuză 5 lipii și se făcea mămăligă în câteva tuciuri. Cu sticla de vin în mână, pe care o ridica mereu, cel ales de organizatorul gurbanului prezenta rugăciunea:

,,Voi, sfinților, bunelor cuconițelor, aduceți-vă aminte de (se spunea numele bolnavilor), că, el vă poartă de gijă din an în an, cu un berbec gras, cu un cuptor de pâine, cu o butie de vin. Ce-au urat  ai bătrâni să fie deplin. Amin!”

Apoi începea petrecerea fără a se da noroc.

Resturile rămase se aruncau în groapa în care se spălaseră măruntaiele înainte de a se frige și se astupau cu pământ.

În ultimul timp, se aduceau lăutari. Din păcate, obiceiul este folosit din ce în ce mai rar.

+ SFÂNTA  MARIA MARE (15 august)

Adormirea Maicii Domnului, mutarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu lângă Fiul Său. Înainte de Sfânta Maria Mare, cu două săptămâni, se lasă post. Între Rășina și Gura – Lumezii se află +Sfânta Biserică ce poartă hramul Sfintei Maria Mare. Înainte, hramul se organiza pe platoul din fața Bisericii, pe moșia boierilor Schileru. Din crengi de copaci se făceau umbrare. Se cărau mese și scaune cu carele trase de boi sau de cai. Femeile confecționau haine pentru toți ai casei, din cânepă, in și lână. Croitorii făceaucostume schilărești. Sectorul Bisericii cu hramul amintit fremăta de la mic la mare. Veneau oameni chiar și din localități mai îndepărtate. Toți erau poftiți la mese îmbelșugate. Lăutarii din localitate, Cazacu Ică, Stănoiu, erau dominați de vestiții Dindirii, din Cărbunești, și Ionel Mihu, din Peșteana. Pe la mese cânta din cimpoi și Groaznicu, din Sterpoaia.

+ SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA (PARASCHIVA) – (14 octombrie)

S-a născut în Serbia, din părinți creștini. După ce i-au murit părinții, Parascheva a dăruit toată partea ce-i cuvenea săracilor și s-a dăruit Mântuitorului. A fost călugăriță la Ierusalim, unde a dus o viață aspră. La 25 de ani, s-a întors în țară și a slujit lui Hristos doi ani, după care s-a mutat la Domnul. Sfintele ei moaște au fost așezate cu cinste la Târnavo, fiind mutate în 1570 la Costantinopol. Vasile Lupu, domn al Moldovei, a reușit, cu multă cheltuială, să le aducă la Biserica Trei Ierarhi, ctitoria sa din Iași. Într-o legendă se zice că a fost chinuită de păgâni intr-o vinere, să se lase de credință și din această cauză, indiferent de ziua în care cade sărbătoarea, ea se numește ,,Vinerea Mare”. Sfânta Biserică din centrul orașului nostru poartă acest hram. Credincioșii, în zi de mare sărbătoare, pregăteau mese îmbelșugate la care participau și cei din comunele vecine. Către seară, se făceau hore.

OBICEIURI LEGATE DE MARILE EVENIMENTE DIN VIAȚA OMULUI

NUNTA

Dintre cele mai importante momente din viața omului se remarcă nunta. Vestirea evenimentului se face și acum de către cumnatul de mână, însoțit de câțiva tineri și de lăutari. Uneori, participă ginerele, nașul sau chiar tatăl. De mai mult timp, se trimit și invitații. Indiferent de momentul zilei, se zice ,,Bună dimineața cinstiți gospodari! Ginerele nostru (sau mireasa) vă invită la nuntă. Să veniți sănătoși! Din ploscă se bea țuică sau vin. În anii copilăriei mele, în Rășina, toboșarul Viezure, uneori, mergea înaintea celor care chemau și anunța nunta bătând mereu din tobă. Mersul la biserică nu se mai face cu cabrioletele. Se folosesc autoturisme împodobite cu prosoape speciale, cusute de către mireasă sau de prietenele ei. Mireasa alege un băiat necăsătorit, cu ambii părinți în viață, pentru a primii bradul miresei, împodobit în seara dinaintea nunții de către fete. Uneori, bradul este legat pe o prăjină înaltă. Dacă băiatul cu bradul nu-l putea coborî, plătea un alt tânăr. Bărbieritul ginerelui se face și acum de către un băiat cu părinții în viață folosindu-se, pentru veselie, sape, cuțite de lemn, fiare de plug. Lăutarii interpretează cântecul respectiv, comun în toate localitățile învecinate. Dimineața, se organizează adăpatul miresei. Aceasta, alături de cumnatul de mână, băiatul cu bradul, fete, băieți și lăutari, merege la a treia fântână, unde se scoate apă de trei ori. După aceea, prinși în horă, cu chiote, se merge acasă la mireasă. Un alt moment important este venirea alaiului mirelui să ia mireasa. Găsesc porțile închise. ,,Se dă năvală” peste poartă, se deschide și se caută mireasa. Socrii mici întâmpină nuntașii cu ploștile pline cu țuică sau vin. Acum, destul de rar, se mai rostesc ,,colocășăriile”.Textul este asemănător cu cel din localitățile gorjenești.

,,Tânărul împărat

De dimineață s-a sculat

Și-n haine noi s-a îmbrăcat

Și din trâmbiță a sunat;

Mare oaste s-a adunat,

Iar la răsărit de soare,

Au plecat la vânătoare

Și-au găsit urme de căprioară

Să fie împăratului soțioară”

,,Călare pe un cal ca un Ducipal ”, împăratul pornește și găsește

,,O floricică frumoasă,

Frumoasă și drăgăstoasă,

Dar văzând că de-nflorit, înflorește

Dar nu rodește, a venit

Cu târnăcop de argint,

Să scoată floricica, din pământ,

S-o scoată din rădăcină,

S-o ducem, s-o sădim

La împărat în grădină.

Acolo să rodească

Și din nou să înflorească

Să nu se mai ofilească.”

Interpretarea teatrală creează momente de veselie. La noi, un vestit colocășar a fost Genică Ungureanu. Un obicei mai nou este furatul miresei. 

CEREMONIALUL DE ÎNMORMÂNTARE

După ,, ieșirea sufletului”, una din femeile ce supraveghea mortul jelea pentru prima dată, ca să se audă vestea. De la biserică, se aducea steagul și sfetnicul în care se aprindeau lumânări. Se îmbăia trupul mortului și se îmbrăca în haine de sărbătoare. Acum, destul de rar se mai folosesc costume populare. Pânza de ochi era din borangic, cusută cu cruci roșii. Picioarele se legau cu o sfoară de lână (piedica). Aceasta se rupea către sfârșitul slujbei de înmormântare pentru ca sufletul mortului să zboare către ținutul veșniciei. Priveghiul era asigurat trei zile de către rude și prieteni. Cei care cunoșteau mortul veneau să-și ia la revedere. La venire și la plecare se spunea ,,Dumnezeu să-l ierte”. În mâna mortului, și acum se pune un ban valoros pentru a se plăti corăbierul care îi asigură trecerea râului spre locul cu viață veșnică. Se mai pune o iconiță, o cruciuliță, o oglindă și un piaptăn. Pe piept se pune ,,statul”, o lumânare de lungimea mortului, încolăcită și aprinsă la un capăt în tot timpul slujbei din biserică. Se arde viața pământească pentru a se da cale liberă sufletului spre Ceruri. Pentru cei necăsătoriți, se pregătește un pom, dintr-un plop mic, frumos împodobit. Se interpretează momentul căsătoriei. În a treia zi, la aparția zorilor, goarna suna pregătirea pentru înmormântare. La cei înstăriți, lăutarii cântau de jale. Pe drumul către cimitir, se făceau trei opriri, la răscruci, pentru scurte prohodiri. La plecare, se aruncau monezi și bomboane învelite în hârtie. La locuința mortului, se organiza pomana. Copiii strigau de trei ori, în timpul pomenii: ,,Dumnezeu să-i ierte cui se pomenește”. Nu lipsește toiagul de alun, frumos împodobit. Într-o creangă de măr, cu trei ramuri mici, se pun fructe. Mai sunt un caier de lână și o găină. Pomeni se mai fac la șase zile, la șase săptămâni, la o jumătate de an, la trei și la șapte. Zilnic, în primele șase săptămâni de la deces, se tămâie mortul și se dă de pomană câte o găleată de apă. La sfârșit, cea care a adus apă de pomană merge la râu, spune o rugăciune și dă drumul pe apă la o troacă de dovleac (sau un castron) în care se pun lumânări aprinse pentru a se lumina drumul sufletului care părăsește lumea pământească și merge spre cea veșnică. Din lipsă de spațiu, voi mai prezenta,  pe scurt, numai un obicei de invocare a ploii, în momente de secetă.

PAPARUDA

O ceată de fete curate, împodobite cu boj, este udată cu apă în timp ce se dansează și se cântă:

,,Paparudă, rudă,

Ieși afar” de udă

Cu găleată, lata,

Peste toată ceata,

Cu urcior, urcior,

Peste tot popor.

De joi, până joi

Să dea nouă ploi,

De marți, până marți,

Să curgă apa pe șanț …

Dă-ne, Doamne, cheile

Să deschidem cerurile,

Să dăm drumul ploilor,

Să se umple văile,

Ca să crească holdele”

Rolul zeiței era jucat de o fată nemăritată, împodobită pe cap cu o coroniță de flori și cu o cruce de lemn în mână. Paparuda este întâmpinată de locuitori în fața caselor și este udată cu apă.