Skip to content Skip to footer

Istorie

Date importante din istoria localității

Autor Jr. Ion Ungureanu

Toponimul CETATE şi urmele arheologice atestă existenţa unei cetăţi geto-dacice pe meleagurile noastre, din secolele II-I inainte de Hristos. Piscul Cetăţii. Se zăreşte în spate, împădurit, mai puţin creasta, iar în partea superioară, prezintă o şa de legătură cu dealul-mamă, care, după toate probabilităţile, este artificială, realizată de strămoşii noştri, în scop de apărare împotriva eventualelor atacuri. Piese datând din neolitic găsite la Cetate Ţicleni. 

TEZAURUL DE LA TUNŞI

 În anul 1969, când sondorii Bălănoiu Pantelimon şi fratele său, Iulian, împreună cu sudorul Boncea Constantin, săpând un şanţ în vederea amplasării unei conducte metalice, la fostul parc de separatoare nr. 17, pe dealul Bujorului, au descoperit mai multe monede republicane romane, din argint, pe care le-au împărţit întrei ei. L-am întâlnit ulterior pe sudorul Boncea Constantin din Săcelu, după ce am aflat că se pensionase şi l-am întrebat dacă mai are monedele, dar mi-a răspuns că le-a topit. Păcat că nu au fost cercetate şi acelea. Partea ce le-a revenit primilor doi a fost achiziţionată de către Muzeul Olteniei. Din cele 133 monede analizate, una fusese bătută în oraşul grecesc Apollonia de pe teritoriul actual al Albaniei, unde, în prezent, este oraşul Durres. Interesantă este perioada de emisie a acestor monede. Cercetarea ştiinţifică a fost făcută de către reputatul cercetător în numismatică, Profesor Gheorghe Popilian. Între denarii republicani romani, descoperiţi în dealul Bujorului de la Ţicleni, s-a găsit şi o monedă emisă de magistraţii NKHN şi AYTOBOYAO din Apollonia. Ştim că într-o perioadă Apollonia a făcut parte şi din regatul dacic al lui Burebista. Apollonia a fost un cunoscut oraş grecesc în antichitate, pe locul actualului oraş Durres din Albania.

(tradus: „… s-au mai dat acestora şi din hotarul Tunşilor de sus ce se chema Agoia de cumpărătură veche din strămoşul lor Stanislav….”)

În „Istoria Gorjului”, Ediţia 1995, pag. 22, Prof. Vasile Cărăbiş vine cu argumente topice, menţionând, printre altele, că denumirile de Tunşi şi Răşina sunt de origine latină. În continuare arată că „Aceste nume topice sunt de ajuns ca să demonstreze că, cu toată stăpânirea popoarelor migratoare, fondul daco-roman a rămas biruitor. În timpul slavilor… multe nume de aşezări, ca şi de ape, au fost traduse în slava veche”. Referindu-se la Tunşi, acelaşi autor afirmă că e nume cu sens ironic(pag. 93).Ţicleni este pluralul onomasticului „Ţicleanu”, devenit toponim.

ATESTĂRI DOCUMENTARE - Hrisovul emis la 17 septembrie 1612

+ Din mila lui Dumnezeu, IO Radul voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi prea bunului răposatului Micnea Voievod, nepotul bătrânului, răposatului Alexandru Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, satului Tunşii1 şi cu fiii lor, câţi le va da Dumnezeu, ca să fie tot satul Tunşii cu tot hotarul şi cu tot venitul din hotar iarăşi până-n hotar. Să se ştie hotarul satului : mai întâiu sub ţărmurule Socurilor din obârşia…Copăcioasei, sub gura Fălterii şi la fundul râului şi la fântâna Grosneţei şi dâlma Breoii sub fântâna Breoii şi Valea Comarnicului şi piscul Urciorului sub gura Sfredelului, din cursul apei Tunsului2…obârşia…drumul Dobrostei dar Drăgşiţa dintr-un….de sub Comăneasa din gura Ciunsei(Ciunga nn) şi…şi cursul apei sub…Ciunsei pentru că este a lor veche….de moşie de strămoşie şi tot…hotarul Tunşilor, cu toată ocina cu bună pace. Iar când a fost acum, în zilele domniei mele, s-a sculat un om anume Radul la un…la cu…mai sus zis, împreună cu mai sus pusă slugă a domniei mele, de a …Iar această, domnia mea le-am dat 6 boieri…(hot)arnic, sluga domniei mele Dragomir al II-lea Armaşi…au umblat…6 boieri mai suszişi împreună cu mai sus pusa slugă a domniei mele de au cercetat…au fost hotarele satului…Cei 6 boieri au ales…hotarele satului…au hotărnicit…cum au fost acum înainte vreme… Iar Radul…iarăşi (a rămas) de legea dinaintea domniei mele şi…hotarul lor Hohabă fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor, de nimeni neatins, după porunca domniei mele. Iată şi martori….mare ban al Craiovei şi Jupan Vintilă mare vornic şi Jupan Nica mare logofăt şi Jupan Dediul mare vistier şi Jupan Panait mare stolnic şi Jupan Cârstea mare spătar şi Jupan Bratul mare comis şi Jupan Lupul mare paharnic şi Jupan Fota mare postelnic şi ispravnic Nica mare logofăt. Şi am scris eu, Stepan, în cetatea de scaun Târgovişte, luna septembrie 17 zile de la Adam până acum cursul anilor, în anul 7121(1612). + IO Radul Voievod, din mila lui Dumnezeu domn.

Arhivele Statului Bucureşti. Copii particulare sub dată. Copie slavă din secolul XVII cu o traducere Românească din secolul XX.

Extrasă din „Documentele Istoria României volumul II secolul XVII(1611 – 1615) paginile 108 – 109.

COPIA REDACTATĂ ÎN LIMBA SLAVONĂ A DOCUMENTULUI, DIN 17 SEPTEMBRIE 1612

COPIA TRADUCERII ÎN ROMÂNEŞTE, ÎN MANUSCRIS, A DOCUMENTULUI DIN 17 SEPTEMBRIE 1612, FĂCUTĂ DE CĂTRE SLAVISTA ELENA EFTIMIU, LA CEREREA AVOCATULUI BRĂTUIANU LA 24 IULIE 1925.

Demn de remarcat că în traducerea manuscris a slavistei Elena Eftimiu, întâlnim pentru prima dată numele de „Radu Ţiclenaru”, ceea ce nu găsim în traducerile celelalte, inclusiv din Documente privind Istoria României, amintite mai înainte.

HRISOVUL EMIS LA 26 MARTIE 1618

1618 (7126) Martie 26 Târgovişte – Alexandru Iliaş voevod intăreşte lui Radu ocine la Sneagov şi Cioiana.1618 (7126) Martie 26, Târgovişte. + Din mila lui Dumnezeu, IO Alexandru voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi preabunului IO Iliaş voevod Dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Radul şi cu fiii lui , câţi îi va da, ca să-i fie ocină la Sneagov, însă lui Sneagov cât va fi toată partea lui Berco logofăt şi partea lui Şaramet. Şi se ştie semnele: din gura Dancului până în fântâna lui Brehoi şi până în valea Comarnicului şi până în vâlceaua Sfredelului şi până în apa Brătuiei şi dinspre Cioiana la mărul dulce şi drumul lui Stărpoi până în obârşia Sneagovului şi pe drumul Petreştilor până în apa Strâmbei. Pentru că îi este veche şi dreaptă ocină de moştenire, cumpărătură de la Nega Păcuroaia din Arceşti şi de la nepoţii lui Ion, încă în zilele bătrânului Alexandru voevod pentru… aspri de argint. Şi iar să-i fie lui Radul ocină în Cioiana din partea Păcuroaiei a patra parte de peste toată ocina şi de peste tot hotarul, oricât se va alege, pentru că a cumpărat Radul de la Neaga Păcuroaia şi de la nepoţii lui Ion, iar din zilele bătrânului Alexandru voevod, pentru 7000 aspri de argint. Şi am văzut domnia mea şi cartea bătrânului Alexandru voevod de cumpărătură, veche şi ruptă. Astfel, domnia mea am înnoit şi am întărit această carte a domniei mele. De aceia, am dat domnia mea lui Radul, ca să-i fie ocină, ohabă lui şi fiilor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi de nimeni neclintit, după porunca domniei mele. Iată şi martori punem domnia mea: jupan Dumitru mare ban al Craiovei şi jupan Vintilă mare vornic şi jupan Nica mare logofăt şi jupan Stoica mare vistier şi Păruş mare spătar şi Gorgan stolnic şi Lambă mare comis şi Mârzea mare paharnic şi jupan Iane mare postelnic, Ispravnic Jupan Nica mare logofăt. Am scris eu, Idoxie logofăt, în cetatea de scaun Târgovişte, luna martie 26 zile de la Adam până acum ani curgători, în anul 7126(1618). + IO Alixandru voievod, din mila lui Dumnezeu, domn.

Academia R.P.R., CCXC/6. Originalul slavon, pergament, pecete timbrată căzută.

Extras din Documente privind Istoria României, veacul XVII, B. Ţara Românească vol. III (1616 – 1620) pag. 204.

Acelaşi document îl găsim şi în „DOCUMENTE SLAVO-ROMÂNE RELATIVE LA GORJ” (1406 – 1665) de Alexandru Ştefulescu – Târgu-Jiu, Tiparul Nicu D Miloşescu, 1908, pag. 362 – 304, textul fiind redat atât în versiunea română, cât şi în versiunea slavonă, după cum urmează:

Datorăm recunoştinţă lui Alexandru Ştefulescu pentru că datorită lui am avut posibilitatea de a cunoaşte documente deosebit de importante privind istoria localităţilor din Gorj. Valoarea muncii lui Ştefulescu a fost evocată şi de savantul Nicolae Iorga.

COPIA HRISOVULUI DIN 26 MARTIE 1618, REDACTAT ÎN LIMBA SLAVONĂ, PRECUM ŞI TRADUCEREA DIN SLAVONĂ FĂCUTĂ DE ZAMFIR C ARBORE (în manuscris), LA CEREREA AVOCATULUI DUMITRU C BRĂTUIANU, LA 19 AUGUST 1892.

Avocatul Constantin Dumitru Brătuianu, prin grija căruia au ajuns la Academia Română, documentele de atestare documentară a Tunşilor şi Ţiclenilor(moşia Zneagovului), inclusiv diploma de boier de neam a lui Ion Ţicleanu acordată de către domnitorul Gheorghe Bibescu în 1845, redată la perioada anului 1845.

Colonelul Gheorghe Cristescu – nepot al avocatului CD Brătuianu, de la care am primit documentele.

Scrisoarea din 4 august 1976, trimisă de către Colonelul George Cristescu, împreună cu documentele amintite şi cu precizarea că Radu Ţicleanu a fost căpitan în oastea Marelui întregitor de neam şi ţară, Voievodul Mihai Viteazul. Afirmaţia că Radu Ţicleanu a fost căpitan în oastea marelui domnitor este pe deplin corectă. Tocmai pentru acest motiv, în anul 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu îi acordă Diploma de Boier de Neam lui Ion Ţicleanu, urmaş al lui Radu Ţicleanu. Nu întâmplător Radu Ţicleanu obţine cele două hrisoave – unul în 1612 iar celălalt în 1618 relative la hotărnicia moşiei Tunşi şi respectiv hotărnicia moşiei Sneagovului de la domnitorii care au urmat lui Mihai Viteazul – Radu şi Alexandru Iliaş. Demn de remarcat că în hrisovul din 1612, ca martor, printre alţii, apare şi „jupan Lupul mare paharnic”, nimeni altul decât colaboratorul lui Mihai Viteazul ca „paharnic al II-lea”, originar din Glogova3, căruia Radu-vodă Mihnea îi întărea stăpânire pe multe sate din Mehedinţi iar din Gorj Şomăneşti, Rogojelu, Negomir, etc, sate dăruite încă de Mihai Viteazul „.. pentru multă şi trebuincioasă slujbă ce a slujit în multe vremuri”. În acelaşi context, remarc că şi în hrisovul din 1618, ca martor este nominalizat şi „jupan Stoica mare vistier”, nimeni altul decât Stoichţă Rioşanu care a ctitorit mânăstirea Strâmba, mare diplomat al lui Mihai Viteazul4. Dar şi neobositul preot şi profesor, Ion Popescu-Cilieni, în „Arhivele Olteniei” face referire directă despre hrisovul cel vechi(obţinut de un înaintaş al lui Radu Ţicleanu), la anul de la Adam 6947, ceea ce corespunde anului 1439. Preotul profesor Ion Popescu-Cilieni are perfectă dreptate. Concluzia sa corectă are la bază şi hrisovul din 10 martie 1567 (văleatul 7075), emis de către Petri voievod, la Bucureşti, prin care confirmă lui Bâră şi lui Stanciul şi lui Ivan stăpânire peste moşia Brătuia5, moşie de moştenire, hrisov în care întâlnim „Iazul Tunsului” şi „Brazdă” ca puncte de hotar, care se păstrează şi astăzi. În anul 1567, domn al Ţării Româneşti era Petru cel Tânăr şi nu Alexandru al II-lea, lucru ce infirmă ipoteza lansată de către D-l Pro. Vasile Cărăbişi. Anul 1567 fiind anterior anului urcării pe tron al lui Alexandru al II-lea Aldea(1568), ne trimite la certitudinea că paternitatea celui mai vechi hrisov(vechi şi rupt menţionat în cele din 1612 şi 1618) despre Ţicleni aparţine lui Alexandru I fiul lui Mircea cel Bătrân. Un alt argument care pledează pentru această ipoteză îl constituie „asprul”, care circula în acea perioadă, – moneda în care s-a făcut plata moşiei cumpărată de la Neaga Păcuroaia din Arceşti şi de la nepotul lui Ion. Ulterior sunt folosiţi florinii ungureşti, mai apoi, talanţii, ughi, etc. După 1600 se fac referiri la aspri noi, de argint. Ori în vechile hrisoave amintite e vorba doar de aspri, nu de argint. Mai târziu întâlnim galbenii, talanţii, leul (la 1650), zloţii, paralele, etc. Deci, atestarea documentară a Ţiclenilor, mai mult ca sigur, datează din vremea lui Alexandru al I, fiul lui Mircea cel Bătrân, şi pentru această concluzie, datorăm toată recunoştinţa, preotului profesor Ion Popescu-Cilieni6. Dacă autorul Istoriei Gorjului (ediţia 1995), Prof. Vasile Cărăbiş, punea la îndoială anul 1439, ca vechime7 a hrisovului cel vechi, indicat de Preotul Prof. Ion Popescu Cilieni şi că el crede că ar fi fost eronat indicat anul 6947 de la Adam, presupunând inversarea cifrelor anului, şi că ar fi fost 6974, ceea ce duce la o eroare, deoarece atunci nu a domnit vr-un domn cu numele de Alexandru. Anul 1439, adică 6947 de la Adam, menţionat de către Preot Prof. Ion Popescu Cilieni este cel real, corect, logic şi indubitabil. Preotul Prof. Ion Popescu Cilieni a făcut această precizare în „Arhivele Olteniei”, XVII, nr. 97 – 100, din 1938, pag. 313, fapt pentru care, noi ţiclenarii trebuie să-i datorăm şi să-i purtăm toată recunoştinţa noastră. Prof. Vasile Cărăbiş a mai fost într-o eroare, cu privire la Ţicleni, când s-a referit la satele dispărute, în care inclusese şi Znagovul, menţionat în hrisovul din 1612, respectiv 1618, când Radu Ţicleanu obţine acel hrisov reînnoit de la Radu Voievod şi de la Alexandru Vodă Iliaş, cu privire la moşia Znagovului. Autorul nu a sesizat schimbarea în timp a denumirii, despre care am amintit mai sus prin cele publicate în ziarul „Gorjeanul”. Ba mai mult, Snagovul este un cartier destul de întins al oraşului Ţicleni. Snagov Redivivus !

1 Provenienţa denumirii satului Tunşi este abordată de Inv. Valentin Cristian Ciurea în cartea sa „Un sat gorjean, Tunşi(Agoia) şi şcoala lui”, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Tg.Jiu, 2000, pag.10- 11. Ipoteza este verosimilă, ţinând seama că în traducerea hrisovului din 1618 , făcută de Zamfir Arbore în 1892, la cererea lui D C Brătuianu,(redată mai jos) este menţionat toponimul „Puţul călugărilor”, ceea ce atestă prezenţa călugărilor în această zonă a acelor timpuri. În localitate sunt şi familii cu numele de Călugăru. Puţul călugărilor nu apare în traducerea existentă în Documente Istoria României, probabil nesesizată de translatorul care cu siguranţă nu a mai fost Zamfir Arbore, ci altul.

2 În hrisovul din 10 martie 1567(7075), emis la Bucureşti de către Petru voevod, prin care confirmă lui Bâra, lui Stanciul şi lui Ivan stăpânire peste moşia lor din Brătuia, moşie de moştenire, întâlnim precizarea ca hotar şi „lazul Tunsului”, şi „Brazdă”, puncte de hotar existente şi acum între Brătuia pe de o parte şi Tunşi şi Ţicleni pe de altă parte. Vezi „Documente slavo-române relative la Gorj (1406 – 1665) de Alexandru Ştefulescu, Tg.Jiu, Tiparul N.D. Miloşescu, 1906, pag. 158 – 160. Se ştie despre cuvântul „brazdă” că are origine dacă.
3 Vasile Marinoiu, Complexul muzeal al judeţului Gorj, Litua studii şi cercetări VI, Tg. Jiu 1994, Colaboratori gorjeni ai lui Mihai Viteazul, pag. 97.
4 Idem, pag. 94 – 97.

5 Alexandru Ştefulescu, „Documente slavo-române relative la Gorj (1406 – 1665)”, Tg.Jiu, Tiparul N.D. Miloşescu, 1906.

6 Preotul profesor şi istoric, Ion Popescu-Cilieni s-a născut la 4 noiembrie 1906 în comuna Cilieni, judeţul Olt şi a murit la 4 noiembrie 1956, la Craiova. A elaborat numeroase lucrări, printre care şi „Biserici, târguri şi sate în judeţul Gorj”, Craiova, 1944, 132 p.

7 Prof. Vasile Cărăbiş, Istoria Gorjului, Editis, 1995, pag. 89, nota 38.
Sari la conținut